Relația mea cu Praga ar putea fi descrisă perfect print-un simplu status de Facebook: „Is in a relationship with Prague, but it's complicated”. Suntem împreună, petrecem mult timp împreună, dar nu ne promitem nimic, și încă nu ne facem planuri comune.
Diminețile, Praga mă trezește cu un murmur dulce că trebuie să merg la lecții, mă îmbrățișează cu ceață, și mă grăbește prin tramvaie și metrouri. Ea este e doamnă severă, și nu prea îi place când eu sunt zâmbăreață și binedispusă - dacă intru cu zâmbet în transport public, el despare în curând sub privirile obosite și chinuite ale locuitorilor săi.
Apoi, toată ziua Praga îmi crează condiții să învăț bine. Mă ajută. Dar și mă spuraveghează - aud metronomul ei măsurându-mi timpul, când alerg pe drumurile pavate - țoc-țoc-țoc.
Seara partenera mea devine mai blândă... Îi strălucesc ochii în sutele de luminițe, mișcările devin mai lente, pașii trec în pași de dans... Și noi ne cuprindem, ne iubim, ne primblăm ținându-ne de mâini...
Apoi ea mă petrece acasă, în liniște, în securitate și în puțin prea multă izolare. Mă sărută pe obraz și îmi promite că mâine vine iar cu ceață după mine. Iar eu o privesc trist, pentru că înțeleg, că, deși e extraodrindar de frumoasă, îmi poate oferi multe, pe alocuri mă înțelege mai bine decât mi-aș putea închipui și într-adevăr are grijă de mine, oricum, inima mea e deja ocupată... de Chișinău...
