Just like my country

De mai mult de jumătate de an simt o legătură mai strânsă între mine şi ţara mea... Nu, nu ţine direct de evenimentele politice... E ceva mai personal...

Aşa cum a fost Moldova o parte a URSS cândva, aşa cum a depins pe de o parte şi a fost susţinută pe de altă parte de către Rusia, aşa şi eu... Am trăit cu părinţii, eram un element în sistemul nostru familial, sistem de interacţiune permanentă, cu organizare ierarhică.

Treceau anii, şi evaluau formele de subordonare. La un moment dat, nici autonomia nu mă mai aranja... Şi, la fel ca şi Moldova, am pledat pentru independenţă. Doar că motivele au fost diferite... Am simţit că sunt gata să apar pe "harta politică" ca un organism suveran. După o perioadă de pregătiri, a urmat separarea, susţinută de gânduri romantice despre viitor, planuri cu linii conturate şi planuri cu linii mai puţin clare, şi, desigur, un entuziasm enorm.

Dar după căteva zile de volnicie, la fel ca şi ţara mea cândva, am fost cuprinsă de nostalgie... Şi nu că ar fi departe "Rusia" mea, dar o dată ce am proclamat independenţă, trebuia să-mi rezolv singurică problemele, care s-au dovedit a fi mult mai multe decât păreau la început. Similar Moldovei, aveam resurse naturale şi materiale limitate, doar că procesul de privatizare a trecut mult mai simplu... A fost nevoie să revizuiesc economia naţională, adoptând-o la structura nouă a bugetului. Am constatat că sunt stat importator, la fel ca şi Moldova, şi că fără granturi şi asistenţă internaţională e foarte complicat de menţinut la nivelul dorit de trai.

Am început să adopt diferite decizii şi reforme, implimentarea cărora nu întotdeauna dădea rezultatul aşteptat. Totuşi, am hotărât că e mai bine cu greşeli şi eşecuri, dar cu propriile forţe... Şi am respins gândul de a mă alipi altui stat... Ce-i drept, când se întâmpla ceva mai ieşit din comun, găseam sprijin în ţara din care am fugit... Ca şi Moldova, negociam posibilităţile de cooperare în continuare şi proiectele noi.

Mă gândeam, elaboram politici şi strategii, legi şi regulamente, pe care apoi le modificam sau le anulam... Numai că, spre deosebire de Moldova, am găsit punctul de echilibru, şi în statul meu s-a instaurat armonia. Am decis să păstrez neutralitate şi să nu mă grăbesc cu aderarea la diferite organisme internaţionale. A, şi neapărat să păstrez relaţii bune cu toţi vecinii, ca să nu-mi fie aplicat regimul de vize!

În final, am reuşit să duc la capăt procesul de constituire!

Statul meu e aproape independent, dar e deja absolut fericit, însă acum simt mai bine prin ce a trecut Moldova, şi ce mai urmează... Ţara mea are vise frumoase, drumul spre care e pavat cu dezamăgiri, inimi frânte, relaţii stricate, tensiune şi ură... Gustul suveranităţii nu e deloc dulce...