Spoiler alert missing

Oare câte cărți există, care să dezvăluie sfârșitul unei alte cărți?

Care este probabilitatea să dai peste o astfel de carte?

Și care este probabilitatea să dai peste o astfel de carte, citind anume cartea, deznodământul căreia este relatat?

Probabilitatea e minimă, desigur, dar eu am noroc la șanse mici :)

Deci, citesc eu încetișor „1984” de George Orwell. Savurez lectura, atent, dozat, pentru a simți mai bine atmosfera în care se desfășoară subiectul. Am grijă să nu răsfoiesc cartea pentru a afla finalul mai repede. Îl rog pe Natan să nu-mi dea aluzii, și evit acest subiect în discuțiile cu alții. Mai pe scurt, ocolesc spoilerele cum pot (apropo, nu am găsit un termen echivalent în română).

Și...

Azi aveam jumătate de oră liberă. Zic, dă să fac o pauză de la „1984” și să citesc vreo povestire scurtă. Din toate povestirile pe care le aveam în telefon aleg anume „„Repent, Harlequin!” Said the Ticktockman”, de Harlan Ellison. Și anume această povestire este o trimitere, doar de jumătate de propoziție, la ceea, cu ce se termină romanul „1984”. Jumătate de propoziție anume în această povestire!

Krujka mednaya!*

*frazeologism, mot a mot se traduce drept „cană de cupru”, reflectă indignare profundă.

She who runs on the waves

Zilele acestea am recitit cartea copilăriei mele. Ce să vă zic, acum îmi dau seama de unde eu am crescut așa cum am crescut: strașnic de visătoare și optimistă. :)

Cartea e "Бегущая по волнам" de Alexander Grin („Cea care fuge pe valuri”). E puțin probabil să fi fost tradusă în română. Știu doar că „Pânzele roșii” au fost traduse în engleză. Dar nu asta contează. Contează gustul care mi-a răsmas după recitirea cărții mai mult decât peste 10 ani.

Despre ce e cartea? Despre mare și despre dragostea de mare. Asta dacă în șapte cuvinte... :)

Prima dată am citit-o când aveam vreo 12 și când, evident, eram și eu la mare. Asta m-a ajutat mult să intru în atmosfera cărții. Dar acum, recitind-o, înțeleg că atunci nu am înțeles totul ce era de înțeles, pentru că nu doar atmosfera contează. Acum am simțit mult mai bine neliniștile eroului principal, care căuta Necunoscutul, atât de necesar sufletului pentru a nu se îneca în rutină.

Deși e destul de naivă, cartea nu este scrisă pentru copii. Pur și simplu e scrisă de un bărbat care niciodată nu s-a oprit din visat. Asta se simte în fiecare rând al ei. E curată, e luminoasă, e plină de imagini de mare și de litoral. Cartea adie a aer maritim...

Nu vă spun mai mult, sunt îndrăgostită de această lucrare, dar nu are rost să încerc să lămuresc de ce. Nu mi-ar ajunge nici toate cuvintele din lume. Mi-au crescut aripi, și am impresia că aripile mele sunt vizibile tuturor. Cred în minuni!

Dacă aveți și voi așa cărți, pe care le ascundeți în cele mai întunecoase colțișoare ale inimilor voastre, nu vă leneviți să reveniți la ele din când în când. Rar, dar să reveniți. E cea mai bună metodă de a întineri! :)