Untitled

Pentru mulți, blogul e un mijloc de a fi auziți. Și mulți din acești mulți simt nevoia de a fi auziți de anumite persoane, dar pentru că ceva nu e bine în comunicarea interpersonală reală - acești mulți regurg la blog. Așa și eu...

Dar când stau să mă gândesc... Dacă omul nu vrea să te audă, pentru ce să-i bagi gândurile tale pe gât? Și așa suntem permanent sub presiunea informațională... televiziuni, posturi de radio, panouri publiciare, ziare, cărți, rețele sociale! Dar toate aceastea au o limită - o dată ce auzi o informație care îți displace, sau îți este de prisos - ai libertatea de a schimba canalul informațional. Iar dacă comunici cu un om, nu e așa de ușor să eviți acest flux de cuvinte... Ș-apoi, trebuie să dai feedback... E complicat, e unitil, e iritant...

De ceva timp încerc să mă conduc după principiul „tratează-i pe alții așa cum vrei să fii tratat”. Uneori îmi reușește, uneori nu... Dar azi a fost cu succes. Am vrut să rostesc niște cuvinte, dar în calitate de repetiție generală - mi le-am adresat mie însumi. Și am înțeles că rostirea, scrierea, postarea lor pe Facebook sau pe blog nu are rost. E un filtu simplu și eficient să închipui cum te-ai simți tu, dacă cineva ți-ar spune ceea ce vrei să spui. Și am tăcut :)

Dar îmi pare rău că oamenii comunică tot mai puțin, că toată comunicarea se reduce la commenturi și like-uri... Că oamenii s-au dezvățat să asculte... chiar dacă nu li e interesant, dar pentru că cineva are nevoie de asta :)

Ah, da, și eu cu teoria mea - tot pe blog stau!

Gata, aici închid acest post personal și trist, și merg să-i spun un mulțumesc pe viu unui omuleț care m-a ajutat să văd situația dintr-o parte :)

Comunicare plăcută voua! :-*